Lansăm astăzi mișcarea civică TINERII MOLDOVEI – tinerii.md
Am lansat campania de informare „Unirea înseamnă…”
18 martie 2014
DEMISIA – CONSTANTIN MARIN
19 martie 2014
Show all

Lansăm astăzi mișcarea civică TINERII MOLDOVEI

Astăzi, 19 martie, de la ora 11:00, la sala de conferințe a Info-Prim Neo, lansăm oficial Mișcarea Civică TINERII MOLDOVEI.

Conferința poate fi privită online prin intermediul prietenilor de la www.privesc.eu:

Într-o societate dezbinată, marcată de corupția și neputința conducătorilor, este imposibilă asigurarea unui viitor mai bun pentru cetățeni. Conștienți de acest lucru, noi, un grup de tineri moldoveni, am decis să dăm startul schimbărilor necesare pentru ca cetățenii Republicii Moldova să creadă în propriile forțe, să își recapete dorința de afirmare, aici, la noi acasă, și să-și construiască familii sănătoase fără a părăsi pământul strămoșesc.

Mișcarea civică TINERII MOLDOVEI răspunde necesității apariției unui actor din societatea civilă cu rol determinant în schimbarea la față a condițiilor de viață din Republica Moldova. Situația actuală a veșnicei dezamăgiri față de neputința politicienilor va fi depășită, deoarece Tinerii Moldovei intenționează să ia soarta poporului în propriile mâini, prin inițierea unei mișcări de transformare ireversibilă în bine, a vieții oamenilor simpli. Scopul Tinerilor Moldovei constituie repunerea zonei dintre Prut și Nistru în drepturi, prin realizarea unității națiunii noastre și susținerea dezvoltării acesteia.

tinerii_moldovei

Structura Tinerilor este axată pe un un model orizontal de organizare, în care deciziile se iau în unanimitate. Totalitatea membrilor activi implicaţi în activităţile Tinerilor Moldovei se reunesc în fiecare an într-un Forum Naţional. Toți cei care cred că Republica Moldova merită un viitor mai bun și sunt dispuși să depună efort în acest sens – pot deveni membri ai mișcării. Aderarea la mișcare se realizează individual, prin semnarea unei adeziuni pe siteul www.tinerii.md. Toţi membrii Tinerilor Moldovei sunt voluntari, desfăşurându-şi activităţile fără a urmări interese personale sau financiare. Tinerii Moldovei sunt modele de activism social, dispuși să ofere o bună parte din timpul lor cauzei naționale. Tinerii cred în unitatea de acțiune a actualei generații, pentru că doar împreună putem aduce schimbarea în bine. Membrii se delimitează de orice fel de manifestări cu caracter politic, extremist şi antidemocratic, având ca unică finalitate aducerea unei vieți mai bune pentru locuitorii Republicii Moldova.

„TINERII MOLDOVEI” este o mișcare civică, formată din reprezentanți ai generației de astăzi, care vor să schimbe în bine ziua de mâine. Scopul TINERILOR MOLDOVEI este repunerea zonei dintre Prut și Nistru în drepturi, prin realizarea unității națiunii noastre și susținerea dezvoltării acesteia. Familii reunite, destine împlinite, în cadrul unui stat puternic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *