Caravana UNIREA ÎNSEAMNĂ – tinerii.md
Ce ÎNSEAMNĂ UNIREA pentru cei ce merg în Carvană?
7 aprilie 2015
11 IULIE 2015 – PODUL DE FLORI LA PRUT
23 aprilie 2015
Show all

Caravana UNIREA ÎNSEAMNĂ

UPDATE: Lista finală cu participanții la caravană. Au fost aleși oamenii din raioane, care sunt în contact cu organizația noastră de scurt timp. Datorită numărului mare de aplicanți, am majorat de la 50 la 60 numărul de locuri, iar ceilalți care aplică și vor să participe la ACADEMIA TINERILOR INTEGRI vor avea șansa să participe la o caravană identică în luna iunie.

Academia Tinerilor Integri are ca scop formarea unui corp de elită  format din tineri care, prin dezvoltare personală, se vor pune în slujba Unirii – pentru a aduce un trai mai bun între Prut și Nistru. Pe parcursul desfășurării proiectului, fiecare participant va ajunge în cel puțin 20 de orașe de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt selectați numai 200 de participanți în acest proiect de durată și va conta în cadrul selecției inclusiv ordinea în care s-au înscris participanții. Încrieți-vă ACUM aici: http://unireainseamna.md/voluntariat/​ și, completând cât mai bine formularul, faceți primul pas în asigurarea unei veri DE VIS, marca TINERII MOLDOVEI.

Primii 60 de norocși câștigători:

În cadrul campaniei UNIREA ÎNSEAMNĂ, am decis să organizăm o Caravană cu un traseu care să cuprindă unele dintre cele mai semnificative atracții turistice ale Românei. Țara are nenumărate peisaje care iți taie respirația, locuri spectaculoase care atrag turiștii, priveliști incredibile pentru cei care iubesc natura, dar și orașe cu aspecte arhitecturale fabuloase. Vom vedea printre altele Carpații, cetăți medievale impresionante, orașe la poalele munților, capitala culturală a Europei din 2007, cea mai mare clădire administrativă din Europa, dar și nivelul de viață al oamenilor care se pot bucura zilnic de aceste realități obișnuite pentru ei.

Mesajul Caravanei e simplu și se adresează fiecărui locuitor al Republicii Moldova: UNIREA ÎNSEAMNĂ să ai acces nelimitat la toate aceste resurse. Iar pentru a putea ulterior fi un mesager convingător al Unirii, Mișcarea Civică TINERII MOLDOVEI te invită să descoperi singur unele dintre potențiale câștiguri după Unire, pentru noi.

Participanții vor fi aleși prin concurs! Această Caravană este dedicată tinerilor din satele și orașele Republicii Moldova, cu excepția celor care acum își desfășoară activitățile în Chișinău. Pentru a participa, fiecare candidat trebui să NU locuiască în Chișinău și să conștientizeze beneficiile pe care le va obține populația dintre Prut și Nistru în urma integrării în România. Mai mult decât atât, se va înscrie doar cel care este capabil să formeze o echipă în localitatea lui și să promoveze activ avantajele proiectului Unirii.

FOARTE IMPORTANT PENTRU APLICANT: Principiul fundamental de organizare al Mișcării se bazează pe leadership-ul și inițiativa locală a membrilor, de aceea toți participanții din Caravană își asumă să transmită mai departe ce ar înseamnă Unirea pentru cetățenii Republicii Moldova. Răspândirea acestei informații va fi realizată de participant prin intermediul Nucleului TM pe care îl va crea după ce revine acasă. Aceasta este condiția de bază în virtutea căreia se va face selecția, și anume, determinarea aplicantului de a activa în localitatea lui, respectând Legile Tânărului Moldovei.

Între 30 aprilie – 3mai, aplicanții vor lua parte la proiectul Școala de cultură și afirmare românească desfășurat la Petroșani și organizat de filiala Hunedoara a Platformei Unioniste Acțiunea 2012 în parteneriat cu Asociația Studenților Basarabeni și cu sprijinul Universității din Petroșani.

Rezultatele selecției se vor anunța pe 25 aprilie. Taxa de participare de 300 mdl va fi plătită obligatoriu de cei admiși până pe 27 aprilie. Participanții trebuie să dețină obligatoriu un pașaport moldovenesc biometric sau românesc. Caravana pornește din Chișinău la 29 aprilie și revine în dimineața de 4 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *